Inainte de a solicita oferte de pret pentru realizarea unui site, este indicata cel putin o analiza sumara a nevoilor de comunicare ale acestui instrument Web. Dat fiind varietatea impresionanta de optiuni pe care le ai la dispozitie in momentul demararii unui astfel de proiect, o buna organizare devine esentiala pentru incadrarea intr-o marja de timp si bani corespunzatoare.
Exceptand situatiile cu adevarat speciale, care se adreseaza deseori unui public extrem de restrans, site-urile de succes ofera o formula de echilibru intre grafica, functionalitate si continut. Se evita astfel excesele de orice natura, acesta jucand preponderent rolul sau natural de canal de comunicare intre ofertant si client.
Din practica am observat ca modul in care utilizatorii parcurg site-urile de pe Internet cuprinde in general trei etape principale:
- prima impresie - este data in special de catre interfata grafica, cromatica, forme, fonturile utilizate, eleganta si lejeritatea cu care sunt amplasate elementele pe pagina. Are un efect puternic asupra vizitatorului, dar deseori acesta este de scurta durata. Practic, proiectele web in marea lor majoritate nu au un scop preponderent artistic. Asemeni reclamelor, rolul lor este de a comunica un mesaj sau de a inlesni dialogul dintre ofertant si client. Astfel, seĀ poate pica foarte usor in capcana proiectelor care incearca sa impresioneze printr-o multitudine de efecte grafice, dar care in final conduc doar la o incarcare nejustificata a paginii.
- familiarizarea - asemeni oricarui alt produs informatic si site-urile necesita o perioada, ce-i drept deseori foarte scurta, pentru familiarizarea vizitatorilor cu structura acestuia, amplasarea diferitelor module sau descoperirea tuturor facilitatilor. In acest moment, usabilitatea devine mult mai importanta decat designul. In general, preferam ca atunci cand suntem grabiti, sa gasim ceea ce cautam intr-un timp cat mai scurt. Din acest motiv, devine esential ca meniul, butoanele, optiunile clasice sa fie amplasate in locatii standard pe pagina, care sa nu dezorienteze vizitatorul si sa-i ofere o senzatie de cunoastere a navigarii. Orice optiune creativa in aceasta situatie trebuie insotita de o justificare functionala. Altfel, ea devine un simplu moft estetic menit doar sa ingreuneze accesul la informatie.
- parcurgerea continutului - este de departe cea mai importanta etapa in utilizarea unui website. Presupunand ca pana la acest moment interfata nu a pus probleme, vizitatorul se poate concentra in sfarsit pe informatiile pentru care a accesat site-ul. Mesajul trebuie sa fie cat mai clar si concis, in special din cauza grabei cu care se lectureaza paginile. Daca elementele cele mai importante sunt ingropate in pagini interminabile, lipsite de orice formatare, ele vor trece neobservate. Acolo unde natura obiectului prezentarii impune acest lucru, o galerie de imagini sau chiar scurte clipuri video ajuta la ruperea ritmului si monotoniei data de o pagina de text. In acelasi timp, contribuie la construirea unei prezentari multimedia complexe, ale carei sanse de convingere sunt mult mai mari. Totodata, pe acest lucru se bazeaza si o parte din importanta pe care motoarele de cautare o confera site-ului.
Desi intelegem tentatia unor potentiali clienti de a construi cel mai frumos sau impresionant site, este datoria noastra de a semnaliza capcanele si efectele negative pe care o astfel de abordare le genereaza. Inainte de toate, un site poate fi asimilat, in functie de caz, unui magazin, stand de prezentare, birou de informatii etc. transpus in mediul online.
Rolul sau este de a permite celor interesati sa se documenteze cu privire la oferta firmei intr-o maniera rapida, usoara si lipsita de efortul unei deplasari. Un site de afaceri serios n-ar trebui sa faca obiectul unor concursuri de frumusete sau popularitate, ci sa fie o reflectie a modului in care firma isi onoreaza obligatiile fata de clienti in economia reala.
